Îți mulțumesc Doamne, că m-ai trezit în astă dimineață Neața, neața... am un drum predestinat pavat, plin de speranță Mai am în rezervă câteva fire de ață Să-mi clădesc viitoru’, deși de lume mi-e greață. Am avut un vis frumos... Dar sa stins, când m-am văzut în el jegos Un chip caraghios, stors, mergând murdar pe jos În mulțime păream un om deprisos, da’ curajos, rozând un os... Unde-mi e copilăria...?! Unde e bucuria...?! Cineva-mi vorbea de fericire... Că cică va fi, că trece pe la fiecare Dar nu e... e-n dorință de împlinire Ași da tot, s-o simt, s-o gust, pe-o perioadă de timp, în îmbrățișare. De ce-mi văd familia bolnavă? De ce văd în jur doar otravă? De ce cred eu că curând ne va înghiți vreo lavă? De unde-mi vine intuiția că totul se va spulbera și că ne vor prinde-n avă o minte bolnavă de pe navă?! Mă tem de viitor... Mă tem de oameni, de popor, de omor... Și simt cum trec anii, atât de repede... De mi se amărăște inima văzând ochii părinților pe fețele trudite și umede Trece viața... și-ajungem la bătrânețe Atunci ne-aducem aminte de fapte, clipe, momente și c-am fost mereu rași de zdrențe Căutăm regrete... Dar e tărziu, ne-au semnat deja și pe mâini ne-au pus lăcate și pecete. Vine vremea... închid ochii, vreau s-adorm Dar cât nu ași încerca, nu am somn, nu pot să dorm Am insomnie… din copilarie, De ironie și prostie… De la atâtea semne prorocite De la atâta culme, războaie, ură, desfrânare, bani, foamete. Tată, liniștește-mi sufletu’ Singurul în cine cred și mă bazez ești - Tu ! Mă uit într-una, la cer, soare și lună Cu gându să-ți prind raza, zâmbetu, îndrumă-mă, păzește-mă, te rog, noapte bună.