Sărut, femeie, mâna ta Întotdeauna muncitoare, Atât de mică şi de floare, Sărut, femeie, mâna ta.
Ca o aripă ce-a zburat Şi-a obosit neobosită, Să odihnească liniştită Ca o aripă ce-a zburat.
Copiii dorm în cuibul lor, Nevinovat li-i somnul, mamă, Tot fără griji şi fără teamă Copiii dorm în cuibul lor.
Şi-alături mâna ta aici, La căpătâi ca o lumină, Alintătoare şi blajină, Şi-alături mâna ta aici.
Sărut, femeie, ochii tăi De lacrimă şi de scânteie, De împărată şi de zeie, Sărut, femeie, ochii tăi.
Sărut cuminte vorba ta Cu limpezime de izvoare, Cu vraja soarele-i răsare, Sărut cuminte vorba ta.
Sărut şi părul tău frumos, Îmbătător ca o secară Când o-nfioară vânt de seară, Sărut şi părul tău frumos.
Şi cad, iubito, în genunchi, Şi îţi sărut piciorul care De suferinţă e şi doare, Şi cad, iubito, în genunchi.
Sfântă ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră, Sfântă ni-i casa cu pragul ei tare de piatră, Sfântă ni-i casa din leagăn de dor ce coboară, Sfântă ni-i casa ce creşte feciori şi fecioare.