Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ? – De ce nu m-aş legăna. Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea creşte Şi frunzisul mi-l răreşte. Bate vântul frunza’n dungă – Cântăreţii mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte – Iarna-i ici, vara-i departe. Şi de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rândunele, Ducând gândurile mele Şi norocul meu cu ele. Şi se duc pe rând, pe rând, Zarea lumii ‘ntunecând, Şi se duc ca clipele, Scuturând aripele, Şi mă lasă pustiit, Vestejit şi amorţit Şi cu doru-mi singurel, De mă ‘ngân numai cu el!