Bine ați venit în lumea muzicii de calitate, Unde orice căcat, dacă strălucește îndeajuns de mult, Produce milioane. Vom parcurge o scurtă călătorie în universul versurilor Care au atârnat grele lanțuri de platină La gâtul unor mari artiști internaționali. Vă rog să scuzați traducerea și să vă bucurați alături de mine. Textul nu îmi aparține, dar îl pot accepta ca fiind al meu În speranța că mâine mă voi umple de bani.
Când peștele e-n cuib, Te frige, las-o jos, Te frige, las-o jos. Când peștele e-n cuib, Te frige, las-o jos, Te frige, las-o jos.
Vreau să pun înghețată pe tine, Cu ulei să te ung, Sunt un tip mișto, Am bani mulți, dar nu-mi ajung.
Privește-mi pantofii când sunt în mișcare, Sunt fierbinte, femeile știu că sunt tare.
Sunt un băiat rău, cu multe curve, Conduc mașinile mele și port hainele mele, făcute de mine. Sunt un dur și o ard ca un șef, Sunt un star cu coaiele mari, Tre' să fac asta.
Spune-mi numele, iubito, spune-mi numele, Am un steag albastru care atârnă pe spate, Dar numai pe partea stângă, da, pe partea cuibului, Așa va fi mereu, așa va fi mereu, N-ai cum să joci jocul ăsta Așa cum îl joc eu.
Specialitatea mea e să fac fetele să se dezbrace, Deci adu-ți prietenii încoace, Înăuntru e prmieră mondială. Tu ai multe curve, Dar eu am și mai multe, Așa că dai în boală.
Am nouă'j'nouă de probleme Și o curvă nu e una, Vrei să fii rege, Dar asul s-a întors, sugi pula.
Ham-ham-ham, u-iu-iu, u-iu-iei, Unde sunt câinii mei? Hei!
Lătrați către mine acum, Fetele aleargă către iubire, Oriunde găsesc iubire.
Ham-ham-ham, u-iu-iu, u-iu-iei, Unde sunt câinii mei? Hei!
Mă găsești în club cu sticla plină de bere; Mami, am droguri dacă asta vrei, Eu nu fac sex, ah, eu fac dragoste, Așa că ia-mă în brațe dacă vrei să te freci.
Nu știu ce ai auzit despre mine, Dar o curvă nu poate să ia un dolar de la mine, Merg cu Cadillacul fără permis, Poți să vezi că sunt un P E Ș T E.
Te duc la cofetărie, Te las să lingi acadeaua, Dă-i înainte, fato, nu te opri, Insistă până nimerești locul.