Era odată un caţeluş frumos, îndrăgostit peste urechi De-o căţeluşă, care nu credea în basme vechi De-atâta dragoste, căţelul avea peri suri Ne mai vorbind că ce vorbea, vorbea deja in versuri
Ca din senin, ori de unde apărea Aveai senzaţia că pictează când mergea la braţ cu ea Iar cuvintele lui, să întelegi cât erau de grele Trebuia pe-acelaşi cântar să pui un cer cu stele
Dar toate astea pentru dânsa cântărea un pic Ea visa la fericire, dar nu primea nimic De unde să ştie ea, că fericită ar fi Numai căutând-o pentru alţii ea te va gasi
Şi uite că-ntr-o zi, creţului îi spune creaţa -De vrei să mă cucereşti, îmi aduci raţa Te duci acolo pac, pac, ai deschis lăcata Raţa ai băgat-o-n sac, mi-o aduci şi gata.
Căţeluş cu părul creţ, fură raţa din coteţ El se jură că nu fură, dar l-am prins cu raţa-n gură
Şi încă o dată!
Căţeluş cu părul creţ, fură raţa din coteţ El se jură că nu fură, dar l-am prins cu raţa-n gură
Dar la moment acum, faptele sunt mai măreţe Săltula-i căţeluşa de vorbe, ca de mere pădureţe Căţelul, încrezut în sine-şi pregăteşte saltul Ştiind că dacă nu-ncearcă el, o să-ncerce altul
Pe-a locuri focuri îl încearcă des, dar trec pe lângă În dreapta inima i se bate, de fapt e-n partea stângă Iubirea-i rea se pare, dar totuşi dulce e Uitând o clipă când s-o fi născut şi pentru ce.
Cu cât mai multă noapte e, cu-atât mai multă lună E mare riscul dar şi căţeluşa e bună, bună Sosind la locul cu princina, senzaţia-i sprintenă Având nevoie el de probleme ca agricultura de grindină
Numai că, din păcate, socoteala, cum se spune Cu cea de-a casă aia din târg, nu se suprapune De unde să ştie el, că raţa o să-i arate Ce-nseamnă să deţii centura neagră la carate.
Căţeluş cu părul creţ, ia bătaie în coteţ El se jură că în viaţă, nu mai calcă pe la raţă.
Şi încă o dată!
Căţeluş cu părul creţ, ia bătaie în coteţ El se jură că în viaţă, nu mai calcă pe la raţă.