Pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa Trec singur prin lume desi cateodata m-apasa Sunt vesel chiar daca stiu bine ca drumul se infunda Voi merge spre zare si n-are decat sa se ascunda.
Cant fara sa-mi pese ca-i cineva sa m-asculte Imi place doar toamna cand umblu prin frunzele multe Visez o iubire ce n-a fost si nu e Desi tot mai rece si singur cararea ma suie.
Din carti nu raman cu nimic nu ma invata Decat frumusetea padurilor cate-o povata Mi-e sufletul pajiste, inima lunca si vie Tristetile toate din lume mi-s scumpe, sa vie.
Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare Nimic nu ma imbata mai mult decat umeda zare De oameni mi-e drag cand departe de ei stiu ca unde Si unde o mana invinsa de febra se-ascunde.
Dar nu-i nici lumina si nu-i nici durere prea aproape De aceea m-asez langa tarmul cu vise si ape De aceea pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa Si-mi plac numai mie si numai cu florile-n casca.