Constantine, Constantine, Mă mir și mă uit la tine, Ziua, noaptea prin pădure, Plin de rouă ca un câine, Și, dacă mă uit mai bine, Constantine, Constantine, Neagră-i cămașa pe tine.
Mărioară, Mărioară, Ia-o tale și mi-o spală Cu săpun de tămâioară, S-o usuci în sân diseară. Și pentru atâta lucru, Mărioară, Mărioară, Nu ți-ar mai putrezi trupul.
A cui ești, Mărie dragă ? A lui cu mustața neagră. Ăl mai mare vânător M-a prins noaptea la izvor. Nu mi-e ciudă că mă prinse, Constantine, Constantine, Dar mi-e ciudă că mă închise.
Mărie, privighetoare, Ce cânți noaptea pe răcoare, Osândi-te-ar și te-ar bate Pernioara1 de-astă noapte, Căpătâiul de la spate, Mărioară, Mărioară, Și vorbele noastre toate.