Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile, Că a făcut mie mărire cel Puternic. Şi sfânt numele Lui, Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri cu cugetul inimii lor; Pogorât-a pe cei puternici de pe Scaune, şi a înălţat pe cei smeriţi, Pe cei flămânzi a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi a scos afară deşerţi. Luat-a pe Israel sluga Sa, ca să pomenească mila, Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui până în veac.[1] Este însoţită de un refren ce se cântă între stihuri, numit mărimuri:
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără-de-asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare-de-Dumnezeu, te mărim. Folosire