Ai, ai, și-am zis verde... Și-am zis verde lemn uscat, Măicuța m-a măritat După un băiat bogat, Ăl mai urât om din sat, măi.
Ai, și-am zis verde mărăcine, Și când îl vedeam că vine Se strângea inima-n mine, M-apucau frigurile Și toate damblalele.
Măi, când venea dracu-l știa Cum îți în brațe ședea Camașa când i-o spălam, Pe garduri i-o atârnam Și în picioare-o netezeam, Și-ntr-un cântec mi-l țineam, măi:
Păi, bărbate, bărbate, arză-te-ar focul, Banii tăi mi-au luat norocul, Tu mi-ai mâncat și viața, Și mi-ai ofilit fața
C-ai zis că, de ești bogat, Nevastă ți-ai cumpărat, Ei, dar funie de-ți cumpărai, Mai bine, zău, că făceai!
Și să te fi spânzurat, mă, De tine să fi scăpat Și să-mi fi luat eu bărbat, Unul frumos și sărac, Și să fi trăit cu drag, măi!
Ai, și când îl vedeam că vine, Să crească inima-n mine, Să-i spăl cămașa cu rouă, Să-mi fie dragostea nouă, S-o usuc pe trandafiri, La umbră de rozmarini, Printre gene s-o cârpesc Cu sulfină s-o-nvălesc, Pe obraz s-o netezesc, măi.
Și să credeți, oameni buni, Că ce vă spun nu-s minciuni, Eu întruna i-am cântat De cu zori pân' la-nserat, Până când s-a spânzurat, măi.