A venit la noi la poartă,
Un bătrân frumos la chip,
Și-a-ntrebat dacăse poate
Ca să fie găzduit.
Casa noastră e deschisă,
O, bătrân străin și bun!
Vino, stai cu noi la masă,
Ca ești obosit de drum!
După ce stătu la masă,
Se-nchina evlavios
Și-ncepu să povestească
De nașterea lui Hristos.
Noi, de altfel, ne uitarăm
Privind către el uimiți
Și cuvintele-ascultară
Langa-ai noștri dragi părinți.
Ne spunea c-a fost odată
Demult, tare de demult,
Un bătrân, Crăciun anume,
Rău la inimă și crud
Și-ntr-o noapte la'lui poartă,
Cineva bătând ușor,
Ceru ca să-i găzduiască
Până dimineața-n zori.
Cu cuvinte de ocară
Către poartă alergând,
Văzu-o tânără Fecioară
Și-un bătrân cu chipul blând.
Și voind el să-i vorbească
Bătrânu-l ruga zicând
Că i s-a-mplinit sănască
Fecioarei, pe Pruncul Sfânt
Intr-un grajdide oi și vite
Pe-amândoi îi alunga
Să stea până-n zorii zilei
Cu toiag i-amenința
Și-acolo născu Fecioara
Pe Fiul lui Dumnezeu
Lângă oile și boii
Bâtranului celui rau
În iesle, pe fânul rece
Iisus Pruncul privea
Cum boii veneau la Dânsul
Și suflând Îl încălzeau
Iar Maria, Maica Sfântă
Sta mirându-se privind
Cum boii recunoștintă
Arătau spre-al lor Stăpân
Dar de-odată se văzură
Îngeri ce din cer veneau
Către-acea umilăsură,
La Prunc și-L preamăreau
Și o stea frumos deasupra,
Strălucit s-a arătat,
Iar trei magi intrând'năuntru,
Pruncului s-au închinat.
Aur, smirnă și tămâie
Magii cu ei au adus
Și cu drag le așezară
Lângă ieslea Lui Iisus
Și păstori de oi sosiră,
De prin văi si de prin munți
Lui Iisus săi se-nchine
De îngeri fiind vestiți
Acea stea văzând bătrânul
Crăciun cel rău și zgârcit,
A-nțeles cine-s străinii
Ce la grajdi i-a găzduit.
Și cu lacrimi de durere,
Cătreiesle alergând
Iertare-ncepu a cere
De la Blândul său Stăpân
Și încă spunând acestea
Bătrânul ce povestea
Lacrimile-i udau fața
Și graiul îi tremura.
Voind noi sa ne mai spună
De-acolo ce s-a-ntâmplat
El ne-a zis c-o sămai vină
Și în următorii ani.
Și mergând el către poartă
Îi urmarăm toti tăcând,
Iar el arăta cu mâna
Către sat așa grăind:
Eu la toți în astăseară
Cu colindători am fost
Și le-am spus minune mare
A nașterii lui Hristos
Se repetă ultima strofă
Mănăstirea Cămârzani еще тексты
Оценка текста
Статистика страницы на pesni.guru ▼
Просмотров сегодня: 3