Poartă-a vîntului încet deschide, aspru șuier ‘ncet purcede Iarnă încuiată, codru înverzit. Alb șî negru să-mpletește, timpu tainic dăspletește Picătura pică, piatra se dăspică, Hora se-nvîrtește, apa dăspletește, ghiața închegată, Dă vechi timp purtată, dîn miăz munte dă piatră; Sămn că timpu se pornește. Dălasine. Șî p’ ales făgaș. La-ndăsitu codrilor, în glasu vînturilor, Șî-n umbra pietrii, chip sfrîntat, ‘n munte, ‘n ‘nalt Ceahlău Ce dîn gheață înghețată, luă forma ce-i fu dată. Veșnic! Chipăruș: prin pară șî foc, vijelios... joc; Ca prin foc să arză, dîncolo să treacă, prin jar șî cenușă Sus pe calea cea apusă, ce-a alesului făgaș. Frați blajini, rohmani! Dîn aievea fiind, dă după apa Sîmbetii, După brazda lu Novac, Dîn scorbu pămîntului, cel dîn naltu muntelui, Muntelui căruntului, ș-al bradului, Bradului, viteazului. La vîrfșori dă munte, la brădui mărunți, la stîna bătrînă, Unde iarba crește, dă-n patru se-mpletește, Cerbu runcului, fiara cîmpului, ș-a pămîntului, agale-n plai coboară... Toți copaci în calea sa, crengile-ș pleca Coarnele-i mărgăritare ș-împunzătoare Lăgănat purtat, spre cel tainic loc, făgaș. Cum urzica se nuntește, se-nuntește ș-nflorește, Dîn întins cuprins dă lume, scaun dă lege se adună Vorba să o spună, răspicat șî pentru tăți. Legea bîtii șî cea fricii. Drept! Pieptu ursului brăzdat, Dă Focu Viu, dă după Strîmba Oilor În mijlocu poienilor, șî-n mijlocu pădurilor, Flacăra-i răsfrînge, șî dîn foc șî sînge Mugur verde dă brad, îmbucat, însîngerat... ș-ntrupat... dăscătușat. D-aci, încotro... dîncolo... Făgaș!