De unde atâta tristeţe? Când abia suntem în plină tinereţe... De unde atâta tristeţe? Ceva nu se leagă, în fine, cred că e şi de la mine... (x2)
Bean: Trist dimineaţă, trist seara, trist la prânz, trist înc-o dată, iară Trist o ard în casă, mă duc la pâine, trist îmi fac o viaţă, îmi fac un mâine Trist îmi fac iubită, şi ea e foarte tristă, şi dac-o vezi poate părea fire optimistă Trist e oraşul, tristă este ţara, tristă-i toamna, ca şi primăvara În trafic toţi sunt trişti, în metrou la fel, Ne uităm unul la altul şi copiii au model De urmat, feelingoşi ca un aparat, Unii cred că starea naturală e să fii supărat
Şi când vine-acel sentiment nedorit, nu-l lua tot timpul în serios, trebuie să stai liniştit Ne place să ne plângem de milă, notează, Ca să ştii cum să te porţi când mintea ta exagerează. (x2)
De unde atâta tristeţe? Când abia suntem în plină tinereţe... De unde atâta tristeţe? Ceva nu se leagă, în fine, cred că e şi de la mine... (x2)
Omu Gnom: Pintre reţete de ţepe majoritatea se-neacă în decepţii, tristeţea-i o modă la modă, fără excepţii De ce-o ţii afişată de acasă până la recepţii? Când n-o ai, de ce ţii, viaţa chiar aşa de rece-o fi? Inutil scufundat în adânc de stimul tip ultimul hal în ultimul timp, Un fel de ultimul val din ultimul trip, un fel de ultimul hal din ultimul trip Altă latură cu lacăt la gură, închis în gânduri, neagă natura, pleacă latură, frânt înfrânt în frânturi În treacăt ai vrea turaj, încearcă la anturaj, dar toţi Sunt xeroxaţi în rânduri, visează la patru scânduri. Îşi ia curaj, îl seacă dantura, strânge din dinţi, gata cu mascarada, azi e primul pas Prezentul a trecut, viitorul e pe hol, pe hol retras, Lasă-te liber, caută-ţi menirea salvează omenirea Au zis la meteo că vin vremuri grele, Ai noştri-ş pun haina cu probleme din vreme Bombardaţi încontinuu cu informaţii viclene, au speranţa înghesuită într-un colţ uitat de vreme Dar până când? De ce ? De la ce? Pentru ce? Îi văd plini de draci, supăraţi pe pace Dar când un zâmbet sincer îngheaţă orice ac, şi-un te iubesc te susţine la înălţime când toate cad Încerc să creez o portiţă în gardul ăsta conştient, să-ţi arăt că ai suflet, să-l descoperi eficient S-ajungi să-ţi controlezi mintea şi gândul, să reuşeşti să-ţi ordonezi tristeţea, să ştie rândul Să ai încredere, uite, culoarea-i plină de culoare, rând pe rând un alt nivel de trezire, Lasă muzica să te vindece blând, şi ai răbdare, fii mai bun, şi nu uita că doar tu eşti prietenul tău cel mai bun, oricum...
De unde atâta tristeţe? Când abia suntem în plină tinereţe... De unde atâta tristeţe? Ceva nu se leagă, în fine, cred că e şi de la mïne... (x2)