Am o oboseală psihică parcă de neclintit Şi o durere de cap continuă cu care m-am obișnuit Simt c-am înnebunit şi am speranțele-n matriță Azi nu a fost o zi așa de buna pentru conștiință Am un seif safe unde mă mai ascund din când in când De unde-adun gând cu gând, rând cu rând Vreau să râd curând Şi totuși sunt amuzat de-acest nimic Când universul leagă aiurea lucrurile simți cât ești de mic Am o inima dependentă de iubire, independentă de lume Dependentă de muzică, independentă de sunet Viața e o piesa complexă în creștere Aş vrea să am instrumentele să pot să-i schimb instrumentele Am un urlet pe care-l țin închis şi-l sugrum, Inutil ca un cadou drăguţ pierdut pe drum Şi e un drum necirculat, vii să mă pierzi, crede-mă Hai, fă-ţi curaj şi vezi ce dracu e cu mine, deschide-mă! Am o imagine palidă în reflexia de la geam Şi-o teamă că pot odată să nu mai am nici măcar ce am Sunt un călător vechi, trebuie sa merg pan' la capăt Am nevoie de-un „Totu’ va fi bine! ” ca de aer si apă Am un sentiment plăcut pentru fiecare strop de rouă Şi-un tupeu trecător ca Temeșan in '99 Sunt un filosof idiot cu paradoxul in sensuri Linişteşte-mă Nu te lua după mine Urmăreşte-mă!
„Ai înţeles anapoda ca întotdeauna, Am vrut numai să spun că fiecare din noi are metehne, Am vrut să înţelegi doar că mie-mi place muzïca…”