Ploua infernal, si noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau in luna lui Marte. Peretii odaii erau nelinistiti, sub desene in creta. Sufletele noastre dansau nevazute-ntr-o lume concreta. O sa te ploua pe aripi, spuneai, ploua cu globuri pe glob si prin vreme. Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei, mie-mi ploua zborul, cu pene. Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi lasasem in lume odaia. Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi, cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaïa?...