Fir de nisip bătut de vânt în viaţa mea, Când, orbit de lumini, îţi pun în palmă inima Şi tu, frumoasă, rece, priveşti la ea cu ochi străini, Tu nu vezi, tu nu resimţi cum o preschimbi în fier şi venin.
O mie de ani în iad n-ar alina Setea asta oarbă pentru iubirea ta, Când lipsa ta e cel mai mare rău, Tu, cea mai frumoasă rană a sufletului meu…
Lupt între lumi pe care nu le înţeleg, Nici nu pot, nici nu vreau un rost în ele să mai leg, Iar fără glasul tău s-atât de triste zilele, Tu nu vezi, nu resimţi cum mă zideşti în linişte.
O mie de ani în iad n-ar alina Setea asta oarbă pentru iubirea ta, Când lipsa ta e cel mai mare rău, Tu, cea mai frumoasă rană a sufletului meu, Tu, cea mai frumoasă rană a sufletului meu…
O mie de ani în iad n-ar alina Setea asta oarbă pentru iubirea ta, Când lipsa ta e cel mai mare rău, Tu, cea mai frumoasă rană a sufletului meu, Tu, cea mai frumoasă rană a sufletului meu, Tu, cea mai frumoasă rană a sufletului meu, Tu, cea mai frumoasă rană a sufletului meu…