VII.Kara Iflak (Poemele Valahiei) muzica romaneasca / romanian music
Ciudată linişte, totul e calm. Şi luna roşie veghează de sus, Doar vântul se îngână tăcut Prin pânze de corturi şi urme de fum. Şi nimeni nu stie că moartea Pândeşte iar din cer şi din văi, Atacul român este greu ca un pumn, E seara în care păgânii n-au drum...
În Kara Iflak!
Un tropot de cal se aude în zare, Iar turcii speriaţi se ridică-n picioare. Privesc cu ochi mici printre corturi înalte, Nu ştiu cine vine şi ce vorbă are.
Cu săbiile-n mână aşteaptă cu teamă, Să vadă de unde şi cine-i atacă. Zăresc cu uimire un singur valah, Ce taie cu forţă şi ură de drac.
Noaptea !
Se-aprind focuri multe, dar Vlad e din piatră, Trece prin turci, şi nu pot ca să vadă Unde să fugă sau cum să mai lupte, Când încă 100 de vlahi sar din munte.
Sunt cruzi ca o haită de lupi ce-au simţit Urme de sânge şi teamă-n priviri, Cu săbii mari, grele lovesc ne-ncetat Cu paloşe multe i-au secerat.